20 decembrie 2011 - 0 comentarii
Iubirea e un templu. Chiar si cand ti se da nimic, ai tot, pentru ca e tot ce ai, din ce a mai ramas. Stropii de luna, imuni la intuneric se lasa vaditi de umbra lor sclipitoare, desfigurata intr-un clipocit de rau sarat. Iubind iubirea, am renascut-o intr-o era palida, intr-o vraja efemera. Intr-un sir de zile margelate. Iubind amintirea iubirii mele, am reconstituit-o, certandu-ma cu timpul in care n-am putut-o macar negocia. Iubind fotografia recenta a iubirii mele, am expus o noua istorie romantica. Cu zambete, cu stradute inguste, vapoare, ruine. Iubind greselile iubirii mele, mi-am dat seama ca sunt fericita cu calitatile ei. Iubind singuratatea cu iubirea mea, am cantarit ca nu e nevoie decat de doi. Ca de mana sau de bratul iubirii, lumea pare un prag putrezit, un labirint cu porti la tot pasul. Iubesc nervii iubirii mele. Furia instantanee ma starneste. Intr-un plans pe care nu l-as putea intelege, daca nu as avea dupa ce zambi apoi. Iubesc idila iubirii mele, pentru ca din cand in cand imi pare noua. Si o plimb prin mine. Iubesc simfonia dezordonata a iubirii mele, pentru ca imi rastalmaceste notele.
19 decembrie 2011 - 0 comentarii
Noi am ramas pe pamant pentru ca suntem niste oameni viciati care, amestecandu-se, compun minuni imaculate. Ne iubim si azi si maine si cat putem duce, ca sa imbogatim lumea asta nerecunoscatoare cu cate un ghiocel neprihanit, senin, autentic ca suma tuturor idealurilor. Uneori ne intrebam cum, dintr-un graunte de usturoi salbatic poate creste, la bordul unei cruciulite, un vlastar feciorelnic, un pui care pus langa tulpina porumbului pare o zambila infasata intr-o camasa taraneasca. Noi am ramas pe pamant, pentru ca suntem niste derbedei iubiti de fiinte scumpe si avem datoria, asa sangeranzi, sa infiintam langa lampa noptii, fii si fiice pentru lumina zilei. Sa punem intr-o bulina un suflet marunt, sa-i legam vasle pentru a inainta si sa-i facem cusaturi printre crapaturi. Am ramas pe pamant pentru ca meritam ca uneori sa luam o bataie zdravana cu papucul stang al destinului. Si ca apoi, cu dreptul sau, sa fim mangaiati, legati la sireturi si stersi la nas, cu altceva decat maneca murdara.
17 decembrie 2011 - 0 comentarii
In nici o banca de la scoala nu ti se preda lectia practica a binelui. Pe ea si pe cea a rezistentei le invatam la scoala vietii, fara costum de protectie. Avand valoarea unei afirmatii si obiectul moralei ca stiinta armonios dezvoltata, ne vrem in concordanta cu regulile, apoi cu canoanele. Vrem sa fim sanatosi si necondamnabili si vrem tot acel bine care ne transforma in cei mai buni. Binele e un tip chipes, agreabil care canta si danseaza laudabil prin adancurile oamenilor. Cei batrani spun ca ne nastem cu el, dar prea putini aflam sa-l crestem. Oricum, cand binele ajunge barbat e capabil sa ne dea chipul unei flori sau, din contra, umbra unei sabii rupte intr-o revolutie. In nici o banca de la scoala nu ti se preda lectia practica a binelui. Ti se spune doar ca a fi bun, inseamna a nu minti. Dar toti mintim, spunem baliverne si ne sapam.
14 decembrie 2011 - 0 comentarii
Lumea n-a fost cladita pentru a-ti servi universul. Poate ca doar, din cand in cand, sa faca dragoste cu cosmosul ideilor tale. Si, poate ca, atunci cand e nervoasa, sa radieze tot ce ai pus pe cer ca sa-ti para o imensitate. Lumea n-a fost cladita nici sa explodeze, cand tu, un simplu om te petreci o singura data intr-un plan numit viata. Dar da, lumea se prabuseste impreuna cu tine sau deasupra ta, cand lipsita de rafinament si cultura, nu vrea nimic mai mult decat o confruntare. Iar daca vreodata ti-a parut una noua, cu chip vesnic si fara pret, te-ai inselat, m-am inselat si eu, fiindca lumea nu e decat un pamant locuit de om.
12 decembrie 2011 - 0 comentarii
Fluturii bat din aripi ca, uneori, sa traiasca fericiti doar o zi. Noi ne zbatem sa iubim o viata. Clipele dureaza o secunda, surprizele cat o flama. Noi rezistam pana la capatul puterilor. Prietenii si musafirii vor sosi in casa noastra, dar mereu se vor intoarce la casele lor. Noi vom ramane pana la sfarsit sa impartim ce-am adunat. Locurile pe care le-am binecuvantat prin noi se vor mai schimba, pot sa dispara. Noi, de mana, le vom colinda pe vreme buna, pe vreme rea. Bateriile de la ceas se consuma, anii ne fac mai intelepti. Oricum ar fi, noi, pe toti, ii vom astepta la usa pe care tu o deschizi in fiecare seara.
9 decembrie 2011 - 0 comentarii
Ne trezim in unele dimineti pentru briose. Pentru promisiuni la fel de dulci, pe care le mancam cu pofta pentru linistea zilei. Ne trezim pentru ca avem nevoie de zahar sau de mierea celui care, pe neasteptate se lipeste de tine. Din briose muscam cand unul, cand altul, cand, ne facem in ciuda. Le dam sensul iubirii si ne schimbam drumul pentru vitrina in care se afla. Ca si pe cel iubit, le luam acasa, le privim cu nesat, le devoram, le tinem minte gustul si le dorim din nou. Cu ele, asteptam sa se mature toamna de frunze, sa ne ninga prima oara, sa ni se faca dor de duca si dor de somn la cald. Cu ele, ne-am manjit de frisca la gura si datorita lor ne-am zambit asa cum un sarac zambeste unei felii de paine. Dar, cumva, briosele, fie ele cu ciocolata, cu fructe, cu frisca sau cafea nu mai pot fi de ajuns. Si raman pe carton ca jumatatea ta de suflet, in timp ce, cealalta jumatate e data spre adoptie si pierduta pe drum. Se usuca pana intr-o alta dimineata si se fac urate precum partea ta buna pe care ai descoperit-o intr-un corp rau. Parca sunt mai amare ori se acresc. Si, in niciun caz nu mai seamana cu vreun tort al iubirii, in care infigi un centimetru de lumanare pentru a face lumina pe drumul fericirii.
7 decembrie 2011 - 0 comentarii
Babi a intrat in vietile noastre, atunci cand eu ma invatam cu pantecele mai mare decat un pepene. L-am gasit aruncat in market, alaturi de alte maimutoaie colorate si l-am pus in cos, pentru ca parea bland, bleg, lenes si pufos. L-am bagat in patul meu si noapte de noapte, noua luni, l-am tinut langa mine ca pe copilul ce urma sa-mi bucure zilele. N-a fost niciodata un pluş ca oricare altul. Figura lui umana si petecul de pe spate mi-au intruchipat intotdeauna un copil cu nevoie cronica de dragoste. Cand a venit pe lume Alexandra, Babi n-a mai fost al meu. A devenit al ei. Si s-a tarat cu ea in patuturi si carucioare, in zapezi si balti, in masini si leagane. A mancat cu ea dulceata pe paine, a inghitit cu ea in momente grele, siropuri pentru febra. A facut si injectii si a plans, a cazut de pe dulap si l-a durut capul, i-a fost frig si s-a uscat pe calorifer. L-a luat peste tot in lume, peste mari si in alte tari. In hoteluri a fost la fel de oaspete, iar la gradinita i-a fost un prieten devotat, deloc imprumutat.
6 decembrie 2011 - 3 comentarii
Sa nu-ti moara. Fiindca, altfel, mori si tu. Ai grija sa-i pui fular pe vremuri geroase si alapteaza-l cu miez de suflet cand plange din senin. Cu o bomboana ascunsa dupa sold, promite-I ca te intorci la el si doar la el ca sa-I spui cum oamenii ridica sute de castele din vise si le prabusesc fiindca le-au construit in mlastini. Dar, spune-I ca totul va fi bine si ca exista cate o raza de soare la capatul oricarei strazi. Explica-I atunci cand nu intelege si asigura-l ca oriunde ar fi casa ta, el e leaganul tau. Ca nicio lumina nu te ajuta sa gasesti ceea ce cauti, daca prin intuneric nu zaresti ochii lui. Invata-l sa nu puna mainile la urechi atunci cand asculta vorbe rele, vorbe care intineaza. Arata-i cum se intind si cum faptele capata sens, cand cu un strop de bunatate, umpli un butoi de tristete. Spune-i cum nu ti-au spus altii tie ca nimeni nu le stie pe toate si ca perfectiunea exista doar atunci cand o colorezi pe foaie.
1 decembrie 2011 - 1 comentariu
E decembrie. Dar asta stii deja. Asa cum stiu si eu ca, de trei ani te intorci la Gramada de Bobi. Ceea ce nu ai aflat inca este ca a venit vremea sa ne dam o sansa. Eu, tie. Tu, mie. Si noi, impreuna, celor care ne asteapta. Atunci cand am sadit bobii pentru tine, unul mi-a ramas lipit de palme. E Bobulde umanitate. Anul acesta, de azi sau de acum, vreau sa-i dam viata. Pentru ca faptele bune vin din suflet si pentru ca, de cand sunteti cu mine imi tot spuneti ca am suflet frumos. M-am gandit la ceva. Sa folosim Gramada de Bobi, sa ma folosesti pe mine si, in acelasi timp, sa ma ajuti.
16 noiembrie 2011 - 0 comentarii
Fragmente din noi imbatranesc. Marginile noastre nu sunt fara sfarsit. Capitole din noi se incheie, iar unele sunt irepetabile. Sunt poate bucati din noi care, la o vreme, nu mai pot fi panzele groase care intaresc forturile ce ne apara. De furia celor care fac eforturi sa tina sabii in mana, habar n-avand de ce. De aceea si pentru multe altele, eu vreau sa fac cunostinta cu ramasitele tale, care, in prinsoare, in lanturi sau in ghene se aduna in vlastare si-o iau de la capat, nemaiavand de implinit o datorie. Vreau sa stau in genunchi si sa strang in palme vestigii, asa cum atenti, oamenii strang firimituri de pe podele si nu scapa nici una inapoi, pe jos.
Iubirea e un templu. Chiar si cand ti se da nimic, ai tot, pentru ca e tot ce ai, din ce a mai ramas. Stropii de luna, imuni la intuneric se lasa vaditi de umbra lor sclipitoare, desfigurata intr-un clipocit de rau sarat. Iubind iubirea, am renascut-o intr-o era palida, intr-o vraja efemera. Intr-un sir de zile margelate. Iubind amintirea iubirii mele, am reconstituit-o, certandu-ma cu timpul in care n-am putut-o macar negocia. Iubind fotografia recenta a iubirii mele, am expus o noua istorie romantica. Cu zambete, cu stradute inguste, vapoare, ruine. Iubind greselile iubirii mele, mi-am dat seama ca sunt fericita cu calitatile ei. Iubind singuratatea cu iubirea mea, am cantarit ca nu e nevoie decat de doi. Ca de mana sau de bratul iubirii, lumea pare un prag putrezit, un labirint cu porti la tot pasul. Iubesc nervii iubirii mele. Furia instantanee ma starneste. Intr-un plans pe care nu l-as putea intelege, daca nu as avea dupa ce zambi apoi. Iubesc idila iubirii mele, pentru ca din cand in cand imi pare noua. Si o plimb prin mine. Iubesc simfonia dezordonata a iubirii mele, pentru ca imi rastalmaceste notele. 
Loading ...
