Inimi violate
Voi, aceia ce va faceti mendrele cu pumnul si piciorul ce v-a fost spalat si parfumat de mainile tabacite ale consoartei, sa va uitati in oglinda si sa incercati sa vedeti macar o singura deosebire dintre voi si un animal primitiv. Sa incercati sa vedeti daca alcoolul ce va manie sa loviti cu patima unui dement va mai poate eticheta drept om. Ma intreb daca nu va arde pe suflet cand dati in femeia de langa voi ca intr-un caine pricajit. Ma doare pana in creier gandul ca numarul de spital e in memoria mobilul spart la ultimul scandal. Urasc ca femeia, sotia si mama din femei pentru care nota zece e minimul sunt umilite de pachete de muschi care fabrica forta nenorocita. Ca sclava care sufla in ciorba gatita cu dragoste poarta grija si iertarea in inima violata pe chefuri. Detest ca viitorul multor femei cu suflet mutilat de ura inutila se imparte tot la doi. Pentru ca au cladit totul pe jumatate, pentru ca au mizat pe un partener la inceput fidel, calm, muncitor care facea inclusiv clatite cu gem. Urasc ca sunt prizoniere si papusi pentru maniaci care nu au simtit cum e sa usture o vorba haina, un pumn in plex, care iti trage aerul in aspiratorul mortii. I-as pune la zid, dar nu as trage. Nu as chinui. I-as pune sa rasneasca sute de caramizi, sa simta cum e sa te rasufli praf, asa cum victimele lor isi vad praf viata, caminul, dragostea si increderea. As fi vrut ca vanataile sa nu va mai stea ascunse sub o esarfa ce-a stat pitita in sifonier, pentru ca era noua si neatinsa. As vrea sa nu mai aveti gleznele frante de frecat podele si sa imbracati fusta daruita de copii, fara sa fiti numite curve. 
As fi vrut ca tu sa nu ai soarta asta crunta, in care cuvintele si suferinta mea ca spectator nu inseamna mare lucru pentru tine, fiindca nu te vindeca. As fi vrut sa iti suflu in gura si pe trahee pana in plamani forta ca tu sa ridici capul fara sa mai plangi si sa faci pasul in fata. Am trecut si eu prin asta, daca te ajuta, daca te aduna langa mine. As fi vrut ca brutele care se jertfesc diavolului punand pe targa cea mai draga fiinta, sa fie intemitate in propriile constiinte mizerabile, pe care adesea nu le consulta. As fi vrut sa ajunga ei, criminali fara crime, pe patul batranetii unde sa nu primeasca un pahar de apa sa-si inghita amarul din pastila. As fi vrut ca pana in ultima clipa a ratiunii sa sufere pentru greseli, sa spuna imi pare rau, dincolo de anii grei cu care au sters peretii cu FEMEIA. Acea fraiera care are unghiile roase de la clor, care are bataturi de la sapa campului, care s-a rupt daruindu-i urmasi, care are crapaturi de fata de la saratura din ochi. Acea femeie, pentru care am tot respectul caci candva mi-a intins lingura in gura si mi-a spalat sosetele. Respect pentru toate doamnele indiferent ca sunt femei de serviciu si curata dejectiile barosanilor. Respect pentru toate femeile in care taria e inchegata ca cimentul unei statui si pentru toate cele care au indurat de dragul cuvantului familie, chiar si atunci cand el era de multi ani pierdut. Dar respect si mai mult pentru femeile care au luat-o de la capat, pe branci si privesc drept, chiar daca poarta semnele batailor, pe care vecinii doar le-au banuit. Respect pentru toate maturatoarele care m-au invatat ca nu trebuie sa te vinzi ieftin doar pentru ca totul si-a pierdut valoarea. Respect pentru toate inimile violate haotic intr-un colt rece de apartament cu igrasie. Respect pentru tine, mama, eroina si idolul vietii mele ! Si daca n-am acum un leu in buzunar, pentru simplu fapt ca nu port pantaloni, imi amanetez sufletul, ce nu e sfasiat din el ca sa va cumpar din gandul si culoarea imaginatiei mele un camp de flori vii. Sa vi se aseze pe rana, sa va aline.
PS – Nu uitati ca cerul este deschis pentru toata lumea. Pamantul este numai pentru cei ce stiu sa lupte !
Loading ...
