Nu ucideti ghiocelul!
M-am legat la suflet cu şnur de martie. Un fir alb, un fir roşu, sintetic şi împletit, în bătaia primăverii. Să-mi fie dor de mărţişor. Am dat năvală să caut ce pierd şi regăsesc, culmea, la tarabe. Şi mi-a părut rău, pentru că anul acesta, n-am mai regăsit. Invazia îngerilor înmărmuriţi, a placajelor cu aur şi a florilor fără parfum a măturat prospeţimea unei renaşteri. Nu mai era ghiocelul. Nici măcar cu tot cu băbuţele ce mi-l aduceau din pădure. Poate vreo tămâioară pitită de buchete colosale şi sclipicioase, care nu reuşea să se afirme. Păcat, mizasem pe ghiocel! Tocmai când îmi amintisem că vreau să îl alătur fericirii. Şi poate vreunei felicitări cartonate, scrisă de mână, pictată cu acuarelă, pe care în final o presăram cu cioburi de globuri. Am răscolit chioşcarii şi mi-a părut rău că nu mi-am mai umplut degetele de aracet ca să i-l duc pe 1 Martie mamei, acasă. Şi nu mai sunt nici la şcoală ca să fac poza în care chipul mi-apare într-o floare cu urare. Mi-e dor să mai fi găsit la colţul străzii emoţia acului de siguranţă cu care îmi prindeam mărtişorul cu inimă cu tot. Şi cu mândrie. Dar nimeni nu îl mai poartă, de parcă ar fi fost o modă trecătoare. E uitat în vreun sertar, prăfuit şi înlocuit cu un pluş dansator sau vreo văcuţă cântăreaţă. Am uitat să culegem ghiocelul. Să-l oferim mănunchi, legat cu aţă albă pe codiţă. Şi să spunem cu vocea tremurândă, cu obrajii roşii de emoţie că e cu dragoste. Am uitat că primăvara nu stă în cei mai frumoşi trandafiri, ci într-un fir de zambilă, rupt pe fugă. Am uitat că prima rază de soare nu dogoreşte dintr-un mărţişor de argint, ci dintr-un trifoi minuscul cu şnur. Am uitat că un martie ascuns în buzunar şi dăruit după un program obositor face cât o sărbătoare naţională. Am uitat că cel mai pur mărţişor, legat strâmb, puţin turtit e cel din palma unui copil, care nu ştie să facă diferenţe. De aceea, aş vrea să mă întorc în timp, să economisesc bănuţii de ruladă sau acadea şi să-mi rog bunicul să mă ajute la ales mărţişoare. Sau să îl rog pe tata să nu îmi dezvăluie surpriza chiar dacă eu mor de nerăbdare. Aş vrea să hoinăresc pe stradă şi să mai văd doamnele cum şi-au pus taioarele elegante să le reprezinte siluetele. Pe guler, prins un ghiocel. La spate, ascuns un ghiocel. Dacă îl găseşti în locul meu, nu-l ucide prin a te face că e prea mic ca să bucure un suflet. Dacă îl vezi, spune-i şoptit că nimic nu e mai sălbatic decât capul lui plecat de rouă. Dacă îl cumperi, leagă-i un şiret, chiar mai vechi. Păstrează-l într-o carte sau fă-l să înflorească înmânându-l primăverii din viaţa ta. Spune-i că a fost cel mai ieftin şi mai drăguţ şi că se potriveşte mărimii palmei ei. Roag-o să-i schimbe apa din pahar ca să-i trăiască mai multe zile. Spune-mi că şi ţie ţi-a fost dor de mii de ghiocei şi-ţi promit că eu nu uit, că o să-i culeg, că o să îţi las doi-trei la uşă sau agăţaţi în cutia poştală. Exact ca odinioară, cand te dăruiai la pachet cu verdele crud şi primăvara ascunsă în tine…
Loading ...
Sandu a spus:
Martisoare din plastic, oferite din sufletul aditivat de e-urii obligatiilor de turma. Toti am facut asta, si azi si anul trecut si toti am privit acel ghiocel cu…nostalgie doar, pentru ca nu cumva gestul de a-l oferi sa fie interpretat drept semnul buzunarului gol sau semnul minimei pretuiri.
Toti am facut asta…
„A fost odata ca niciodata
Un urias cu ochi albastri
Indragostit de o femeie maruntica,
Ea visa sa aiba o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
Dar uriasul, cu mainile lui de urias
Menite sa inalte un intreg oras
Nu putea construi visul femeii
Adica, o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumimna
Iar intr-o zi cand soarele-a apus
Ea ochilor albastri le-a spus
“Ramaneti cu bine!”
Caci a venit unul cu avere si stare
Si a dus-o pe femeia maruntica
La visul ei, adica
La o casuta foarte mica,
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
De atunci uriasul e singur pe lume
Singur de tot
Dar si-a dat seama
Ca dragostea lui de urias
Menita sa inalte un intreg oras,
Nu ar fi putut incapea
Intr-o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra,
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
Deci a fost odata ca niciodata
Un urias cu ochi albastri
Indragostit de o femeie maruntica,
Femeia….visa.”
NAZIM HIKMET.
Esti o bucatica de toamna orice ai spune, asa ca primavara asta sa-ti fie ca un desen din septembrie !