Visina de satin
Era dosita, ascunsa si uitata. Neuniforma si cu personalitate. Cu reflexele ei pale m-a cucerit si am salvat-o din mainile altcuiva. A fost mai scumpa, dar dragostea la prima vedere nu poarta eticheta cu pret. Mi s-a asezat pe suflet, pe corp, m-a facut sa stralucesc. M-a indemnat să o valsez, sa de deschidă, sa se reverse in unduiri. Simpla, doar pe alocuri cutata, faldurile ei m-au pus in lumina. Ca o visina putreda, scoasa de la pastrare, a stiut sa arate ca una abia culeasa din pom. N-am gasit cu ce s-o compar, ci doar cu ce sa o completez. Si nici macar nu a fost egoista. Nu m-a acoperit toata. Mi-a lasat spatele sa fie mangaiat, picioarele sfidate de un voal in nuanta ei. Nu m-a facut sa par imposibila, desi trena-i discreta batea un apropos de nas pe sus. S-a gandit sa ma si protejeze. Sa nu raman chiar goala. S-a sprijinit pe umerii mei cu doua firisoare. Acum sta ferita de lumina la un loc cu un trandafir paietat de matase roz, cu gogosarul sifonat, cu ciupercuta aurie. Isi traieste faima pe un umeras de lemn, stiind ca undeva, candva vom fi tot impreuna pe ringul de dans. As vrea sa imi cer iertare fata de ea. Am rupt-o cu tocul pantofului de lac. Mi-a parut rau, dar nu-i tot rodul distrus. Visina mea putreda mi-a spus sa nu inchid niciodata fereastra sufletului. Ca poate ceilalti se vor satura sa stea la coada si sa astepte ca o furtuna sa o deschida. Numai cu fereastra deschisa iti vei aerisi sufletul. Si ma gandesc ca, datorita ei am invatat ca atunci cand nu stii sa privesti, nu retii. Si ? Si nu poti spune ca ai văzut.
Loading ...
