Altitudinea durerii
Privesc lumea imbolnavita de bubatul rautatii. Incerc sa o scarpin aruncand o pudra la fel de jegoasa pe ea. Imi raspunde cu o scarba senzuala, care paralizeaza simturile mucegaite. Mă uit la viata, cel mai nesimtit cadou pe care l-am primit toti. Îi simt acidul spurcat de cuvinte distruse ca lemnul putrezit. O viata de închiriat cu transpiratia deranjantă a celor care trudesc in a crede, o viata care aduna minuturi sadice si rascoleste trecuturi cu miros de plastic incins. Sunt spectator fara bilet in corida in care taurii ucid. La fel ca şi ieri, nisipul se face chist uscat cu sange şi ochii se inchid vineti, peste usturimi. Ma uit la doi tineri. Sunt chinuiti de eruptiile neuscate ale dragostei. Buzele lor muşcate, de culoarea vinului tulbure se pierd, lasând loc de alunecuş spoit cu salivă. Praf în vânt. Particule innecacioase ajunse nimicuri. Gust searbad de aer intoxicat cu adieri corcite. Copii pe caldaramuri bombardate de paşi mizerabili. Nascuti din interes, facuti pentru a sfarsi ridati. In vitrine, carti colorate mecanic, nuante de curcubeu fortat. Da, nu, pot, arunc, visez, privesc, plang, rad, strang, cert, rog…povestesc, aberez. Un salt in fata. Am ajuns sa ma adapostesc de tot. Aici, Dumnezeu are o casa. Un templu pana in copertina de nori, unde o lume îşi lasă vise …
Loading ...
