Macii rosii
Pot avea soarele. La fel il pot adormi in halucinatii. Ii iubesc neimblanziti, dezordonati si rosii ca apa cu hematii ce-mi tine venele neuscate. Campuri cu maci ma conduc spre acasa. Mai inalti decat vecinii de lan, cu aripile sifonate in vant. Mereu crezi ca se patrund cu cerul. Ca spinii lor inteapa adanc. Nu e asa. Sunt doar falosi si increzuti. Ca o armata impunatoare, sublima, retrasa. Maci rosii cu palarii, la plaja prin vegetatia verii. Maci pe alese, intr-un buchet ce moare departe de radacini. Macii mei rosii isi dau seva alungati din paradisul lor, nemarginit de doi ochi. M-as indragosti de un mac, daca as sti ca mi-ar ramane fidel in vaza. Dar puii lui saditi din semintele azvarlite s-ar intimida in pamant. Maci rosii. Ca o patura cu gauri uitata la aerisit pe marginea soselelor. 
Maci multi scuturati printre spice. Imi iubesc macii pentru cum ma intampina. Fix ca niste amnezici mirati, dar al naibii de punctuali. Pe tocuri de musetel, cu pelerina de papadie. Inerti, nesiguri si gratiosi ca o balerina la primul salt pe scena. Spontani, acoperiti cu ceara, parosi. Iubesc macii mei, cu defectele lor. Iubesc senzualitatea lor si modul in care mor inainte sa se ofileasca. Iubesc macii mei rosii. La fel de mult ca drumul care-mi pare o singura data pe an o vana cu taciuni aprinsi.
Loading ...
