Sfidand sfarsitul lumii
Draga universule, azi lipsesc de la sfarsitul tau. Niste freamate de ciocolata imi dau senzatia ca as fi in plus. Trece-ma absenta, nemotivata. Nu voi incerca sa-mi justific neclintirea. Nu pot semna pentru finalul lumii. Mi-am pus mana pe piept si inima imi bate inca. Nu cred in stingerea tuturor luminilor, daca sfarsitul tau surprinde o nastere, un sarut, implinirea unui vis. Am sa intarzii cu o generatie, doar pentru ca ce nu te-a creat intr-o zi, nu te poate distruge intr-o secunda. Draga universule, amenintarile tale sunt greselile noastre. Daca te rupi si te inghiti va trebui sa te privesc. Nu am timp sa dispar cu tine. Te invarti pe langa faptul ca noi, cei ce te-am grizonat sau impaienjenit luptam o viata pentru a ne cauta aripi. Ne-am intalnit candva pe tarmul meu sau pe tarmul tau. 
Prefer sa plangem cu lacrimi din soare, nu sa biruim prin dezbinarea unei fondante numita Pamant. Incheierea ta nu poate fi admisa, pentru ca apele nu stiu cum sa sece fara seceta, pentru ca muntii nu stiu sa se poarte ca niste pietricele. Avizul catre intuneric nu se elibereaza, pentru ca multi n-au aflat destule si nici destul sa creada. Te accept ca pe viata mea de pana acum. Ca pe o maree, ca pe un muson, ca pe o alizee, ca pe un taifun. Mai puternic si mai intentionat, ca cerul, ca fuga, si bun si rau. Sa ma impac cu sfarsitul lumii ar fi o prostie, fiindca as adora prea mult sa traiesc inca o zi inapoi.
Loading ...
