Coji de portocale
Pretul bucuriei nu e intotdeauna scump. Uneori ma costa pana-n douazeci de mii. Prefer sa raman falita o zi, daca reintalnirea cu ea inseamna sa stau cu viata la o cafea. Si s-o intreb ce mi-a mai facut in ultimii sase ani. Prefer sa-mi poftesc seara in papuci, cu coji de portocale in palme. Iar miezul noptii sa le usuce pe calorifer. Langa stelele de dormitor albastru, mi-e mai usor sa tes botosei unor amintiri. Sa nu le fie frig. Seninatatea si puritatea cojilor portocale ascund un ostas zemos. Care moare la datorie pentru placerea mea. Care-si imprastie veninul exotic spre a-mi aduce la liman secretele unui Craciun. Cojile de portocale sunt vrajite. Mereu de o alta iubire. Nu stiu daca culoarea lor imi reincarca acumulatorii iertarii sau daca prezenta lor ma face sa astept binele la usa. Stiu ca am tot timpul o portocala in sertar. O tin pana imbatranesc jocurile mele in ea. Pana degetele nu ii mai patrund ornamentul. Candva am facut cadou o portocala. Mesagerul si sarbatoarea din ea au fecundat surpriza. Intr-un rost pe care nu l-as fi inteles fara a fi impartit. Nu cred ca am furat vreo portocala. Nici cand am poftit la ea. Cumatra rusine m-ar fi calauzit stiind ca am luat cu forta o desfatare numarata din panerul altcuiva. Ghemul oranj e combinatia dintre rosul pasiunii si galbenul geloziei. Nu am nevoie de un praznic sau de vreun manifest pentru gogoloiul ce tainuie Asia pana-n sambure. Stiu doar ca mi-e bine cand portocala miroase. Langa dragostea mea, langa patul meu, langa bradul meu, langa pusculita mea, langa viata mea. Care nu-i tot timpul o sarbatoare.
Loading ...
