Usi de zahar
M-am lovit de multe usi. Usi de dor, de fier,de cires, de nedeschis. Unele mi-au lăsat semne. Căci nimeni nu mi-a dăruit chei. Nici dublurile lor. Si am adormit langa ele, până m-am transformat într-un preş viu. Intr-un spic auriu secerat de incapatanarea unei yale credincioase. M-am lovit de usi. Uneori, am suras la fericire, prin ferestruicile lor incremenite. Am fluturat sufletul prizonier intr-o batista. Dar nici asa, nu a stat in loc pentru mine. Stia ca nu am cheia. Am asteptat la multe usi. Mi-am rezemat rezerva de optimism pe lemnul lor, sperand ca se vor incovoia la colturi. Crezand ca se vor exfolia, precum o unghie neingrijita si fara calciu. Si ca eu voi fi un biet carabus, care neobservat va trece pragul spre un tinut unde toate sunt atat de mici, incat o jumatate de pret ar parea ridicola. Undeva unde nici marea sa nu urle ca un animal ranit. Am spart cateva usi. Cand am simtit ca nu ma mai pot desparti de ce era dincolo de vizorul lor discret. Am lustruit usi. Le-am spalat, le-am vopsit, le-am uns. Crezand ca usile curate nu au nevoie de zavoare. As fi montat multe usi. Ca minciuna sa stea la coada. Sa astepte sa-i fie soptit codul. Si sa n-aiba pasaport decat cei care au invatat sa lase cheile pe masa, dupa sosire. Am ascultat la multe usi. Cand simteam ca nu am aflam destul. Cand speram sa fiu vorbita. Usile intredeschise lasa insa fatarnicia sa fuga pe coridoare cu ecou. De aceea nu gasim de multe ori usile cautate. Le incurcam, confundam destinatarii, inselam asteptarile. Poate de-o viata. Am privit multe usi. Cum zaceau necumparate. Cum as fi vrut ca ele sa fie de zahar. Chiar si ars. Sa insemne un amalgam de cristale minuscule care se tin de maini din pofta de dulce. Inca mai cred ca usile de zahar se topesc daca le saruti, daca le mangai, daca se uzeaza. Dar asta ar insemna ca cineva sa le tot deschida. Da…Si sa arunce cheile pe geam, ca si cand niciodata n-ar fi tarziu sa se intoarca.
Loading ...
