Grămada de bobi

Amintirea unui bonsai

Iubeam un Bonsai. Il iubesc si acum. Am vrut sa ramana cu mine din clipa in care l-am intalnit. Locuia intr-o florarie de la coltul strazii. Intr-o curte marginita de un portelan bleumarin. Era un copil voinic cand l-am facut sluga privirii. S-a maturizat intr-o luna, cat o iubire sihastra, neasemuita. M-am trezit la geam cu un arbore viguros, cu brate infrunzite. Profund, cu radacina stabila. Cu trunchiul rugos, demn de sculptat initialele unui gand bun. Nu m-a deranjat niciodata ca era singur in parcul lui. Nici macar nu i-am construit o bancuta din chibrituri.Duhnea a busuioc uscat, a gutuie necoapta. Nu i-am reprosat niciodata ca era lenes. Mi s-a parut o tampenie sa-I vorbesc constant. Depre problemele mele, despre ce-l intereseaza pe el. M-am limitat la a-l unge cu un ochi grabit, sa-l ud cam cat ar face o albina baie in polen. Cat solul sau sa nu-mi refuze degetul in apasare. I-am tuns coroana ce se intinsese dezordonat. Mi se parea impunatoare, prea umbroasa pentru cautarile mele. Am crezut ca e de ajuns. Intr-o alta dimineata, avea frunzele galbene. In sinea mea, m-am gandit ca-si traieste toamna in alt sistem cronologic. I-am pipait crengutele retezate de un frizer nepriceput. Si-a ramas despuiat. Ca si cand traise iarna deja. Capetele ramurilor erau crude. Dar nu destul sa inmugureasca. Nu destul sa se inalte spre privirea mea, ca alta data. M-am simtit o neghina sidefata. Oi fi plans langa el . I-o fi fost mila de mine, in felul lui. Caci i-au mai crescut cateva frunzulite. Era un ramas bun si atat. Poate nu conta sa ii vorbesc. Poate trebuia sa nu ii neg graiul, semnele. Am preferat sa-l indes cu neimplinirile mele. Pana cand a devenit palid, intact. Le-a adunat pe toate in desisul sau vag. Nu l-am aruncat, desi musafirii mi-l vad o uscatura. Un boschet sarac, un tufis intr-un décor neglijent. E absurd, dar zilnic sper sa inverzeasca. Sa nu fie doar o greseala a mea. Mi-a fost martor prea des si confident fara voie. Si asta nu se uita. Oi plange iar. Si mi-o trece. Am cautat sa cumpar alt bonsai. Dar nu am mai gasit unul de care sa ma indragostesc la prima vedere. Si m-am uitat destul. Si nici nu cred ca vreun alt bonsai ar mai trai viata dupa viata pentru mine. Nu cred ca altul ar muri, stiind ca in pamantul lui s-ar descarca deceptiile si sperantele inselate. Nu cred ca altul ar mai putea sacrifica podoaba impletita in primavara, pentru a inverzi cat pentru doi. Nu stiu daca alt copac m-ar putea retrai. Dar, cum mi-am dat voie sa gresesc, imi dau voie sa si incerc. Imi pare rau ca acel bonsai a platit candva o rata a nefericii mele. Creditul nu era pe numele sau. Era doar unicul girant.