Gramada de bobi

Saptamana de tranzitie

Am intrat in linie dreapta. Si numar ultimele zile din toamna. Ghemuita langa ultima ei suflare, vad cum se zbate fuga in ea, cum aproape crede ca si-a terminat treaba sezoniera. Ca de obicei, mi se pare ca n-am trait-o ca si cand ar fi ultima. Ii ia locul o iarna necajita, ameliorata doar de zbuciumul sarbatorilor si luminilor coplesitoare. Sa fac un bilant, imi sta in caracter. Au fost trei luni mantuite de-o iubire, de-o impregnare cu amintiri, de-o lauzie a simturilor, de-o confirmare a instinctelor. M-am dezmierdat intr-o vacanta a sufletului, care totusi a simtit ca a imbatranit cu un an. Consider ca am completat toamna asta ca pe o grila. Uneori, cu intrebari capcana. Intr-o alta toamna, intr-o alta scriere, spuneam: Chiar de stiu ca ma minti frumos, recunosc ca te cred. Acum e altfel. Recunosc ca ma mint, atunci cand stiu ca nu te cred. Dorintele arzatoare se implinesc mereu tarziu. Cand se vor implini insa, nu va mai conta cat ai asteptat. Suntem predispusi sa ne grabim. Si  facem de multe ori sa para ca ne grabim voit, placut ca si cand am asteptat destul. O simt cum cum se scurge  de pe mine ca suvoaiele dusuite, care iau cu ele tot ce vesmintele ascund. Mi-as dori sa-ti pot arata ceva bun in toate astea si sa-ti ingan  un miracol. La brat cu ce a mai ramas din toamna, imi conduc raposata tristete, care s-a perpelit pe praf de diamante furate. Diamante ruginii, cascate consolarii ca natura nu moare acum, iar daca o face mai tarziu, a stiut sigur ce sentinta o va blestema. Ma straduiesc sa indraznesc. Ca nu o sa o iau de la capat si ca iarna nu o sa fie doar anotimpul in care ma hranesc cu tine si amintirile ce mi-au pogorat peste fiinta. Si ca mirosul untului din boabe de cacao sau ca rotunda cutie cu crema de cocos nu vor expira pana in septembrie ce va urma. Ca strada mea nu va deveni pustie si nealocata tipetelor de prichindei. Ca nu va fi cesionata indarat spoturilor colorate, inlantuite pe copacii goi. Tin piept spaimei ca pana peste alte multe luni, bucuriile nu vor ispasi un post negru. Ma incolacisem disperat de iluzia napraznica. Cum ca mai am la dispozitie sase zile in care prezenta ta, nemenajata sa-mi faca tranzitia lina si optimista, spre un decembrie viforos cu care n-am nimic in comun. Ei, stiu… Nu le poti avea pe toate si mai ales cand arde mai rau. Poate daca te iubesc, iubindu-ma…Tranzitia nu e usoara. Pana atunci sper sa ma adun. Sa te adun in mine suficient si eficient incat sa nu mai doara la fel. Calendarul ma contrazice ca un profesor demodat ce preda istoria. Doar e purtatorul de cuvant al timpului. Iar filele lui adevar graiesc. Pana si eu sunt o rotita care nu se invarteste mereu in sensul dorintelor mele.