Strada fara nume
Viata e ca o masina cu ochi. Isi urmează agale drumul ei. Ai zice ca ultimele picaturi de benzina curg domol pe un rezervor decojit. Noi, pietonii agitati ii facem semne disperate de pe un trotuar. Adesea, fara sa ne impingem cu un pas in fata. Asta nu ne face mai pietoni, ci pioni. Traim cu iuteala amagirii ca suntem stapanii lumii. Si din pripa, uitam ca lumea e carmuita de chipul deznadajduit al vietii. Ne place sa-i invitam pe altii. Sa conduca nepoliticos cu noi, stand în fruntea unei gramezi necalauzite. Adesea, nu stim numele strazii de pe care dirijam viata. Poate nici nu-i strada. O fi vreo alee, o fi vreun drum comunal, o fi o sosea internationala. De stationam pe strada cumparata de cineva, nu mai conteaza. Atat timp cat ne-am pus singuri coroana pe cap, am sfidat mitul strazilor private. Daca legea nu imbraca interesul nostru. Un suflet fericit pastreaza un corp linistit. Un suflet rau macina trupul, ca o moara nepasatoare. Poate de aceea, strazile nu au nume. Ci doar indicatoare. Infipte de noi, in statii nepermise, in autogari lepadate in paragina. Am cumparat atatea masini, incat viata e privita ca la volanul unui trabant hamesit. Ignoram ca ani la rand a fost autoturismul luxos care ne-a carat implinirile într-un portbagaj probabil cuprinzator. Normal ca unui rege nu-i mai sta bine nici pe cal, nici pe bicicleta. Ma intreb oare daca toata fala cladeste un templu in spatele vietii, daca ridica statui stapanilor, daca e o bijuterie ce-ti foloseste macar la o casa de amanet. Ma intreb cate strazi fara nume au ramas neinsemnate pe harti. Cate au ramas ale nimanui, fiindca sunt unii care se imbolnavesc intr-un regat. Si oare cati isi mai amintesc strada de pe care au plecat, cati se mai simt bine in tarana ce nu le prafuieste azi cartierul rezindential. Toti mergem pe strazi fara nume. Ne ratacim, dar speram sa ne ghidam spre centru. Nu ne gandim ca nu-i corect sa-i folosim pe oameni drept busole. Nu trebuie sa fim cei alesi pentru a gasi calea. Ci trebuie, ca din cand in cand sa nu scapam din ochi. Trabantul de care regii rad.
Loading ...
Cristian a spus:
Nu pot sa nu remarc inca o data, daca mai era cazul, cat de frumoase sunt toate lucrurile pe care le inserezi in ale tale randuri. Atatea ganduri adunate la un loc, precum niste “gramezi de bobi”, atata splendoare intr-o singura sursa de inspiratie – viata. Uneori si timpul ne mai inspira. Bravo… se vede ca iti place… si stii a scrie, tocmai pentru ca iti place. Si… iti iese, asta este lucrul cel bun. Felicitari!