Iubire impara
Avem un sifonier. Pe cel mai firav umeras, agatam iubirea. Ca pe o straie de sarbatoare. Pe care o folosim si ca armura pentru fericire. Si ca singura pensie sigura. Pentru batranetea afanata intr-un fotoliu de rachita. Ne trebuie zi de sarbatoare ca sa fim manechine pentru toalele iubirii. Atunci,o scoatem dintre moliile primejduite de naftalina. Lungiti ca niste arini insetati de apa dulce, credem ca iubirea se soarbe intr-o zi anume, intr-un ceas asmutit pe fixuri, intr-o inimioara cu heliu. Avem un sifonier. In cel mai dosit colt, alipim iubirea. Ca pe o buleandra demodata. De pe care scuturam zale de praf. Si totusi, e ca o asigurare de viata. Ori o despagubire in caz de izolare morala. Ne trebuie o zi de sarbatoare. Sa fim modele pentru toanele iubirii. Atunci, o scoatem din vestiarul in care isi dau concusul lumina si imbulzeala. Stapaniti de lacomie, credem ca iubirea tine de foame intr-o zi programata, la o singura masa, cu un ritual comun. Acum intelegi de ce iubirea e impara. Pentru ca cel mai firav umeras va capitula. In fata neglijentei de a-l impovara. Si in spatele minciunii ca are nevoie de invoire, pe motiv de sarbatoare. Pentru ca umerasele alese de noi ingaduie daruirea singulara. Pentru ca rupe conjugarea la plural. Pentru ca iubirea nu poate fi un vesmant demodat, ce se teme de limpezimea soarelui. Pentru ca sufletul nu cunoaste cifra din calendar . Ci doar dementa de a-si sacrifica stapanul, iubind mereu.
Loading ...
