Cobai fara statui
Suntem cobai. In experimentul iubirii, dezvoltat din stiinta atasamentului fara cusur. Zaloguri clandestine, infiripate intr-un nimic. Lujerii unor specii rare, protejate de neinfricarea insuccesului. Deloc haraziti. Nici macar cu un trifoi pansat. Suntem cobai. Invidiem cosarii mazgaliti. Fiindca au norocul agonisit in adancul hogeacului. Noi, impachetati in emotii elastice, numaram inapoi, sa ni se intample. Prospectele in alb nu includ supravietuirea. Arestam cautatura, tragem transperantele. Inchidem ochii si asteptam guvernarea intentionata. A primaverii scrise de iubirea neintarcata. Respiratia din ceafa se scurge. Ca un ulei stors din menta incendiata. Sarutul prafuit de cacao are ca nota de final un cocos ravasit. Si crangul bratelor ce duhnesc a cafea prajita, sovaie in vazduhul completarii ingrasate. Ca niste platforme de migdale ademenim insiroparea limitelor. Ne-am putea da duhul, lasand ploaia sa se intreaca cu lacrimile implinirii. Si poate nu ar ajunge terapia destinelor sudate. Ca degetele a doua maini, intrepatrunse dupa prima atingere. Suntem cobai. Alge paruite prin scoici scrumiere. Nisip cernut si briza marii din suflet. De ne-ar pasa ca uneori nu rezistam, am afuma probele amorului. Ne-ar pieptana somnul curmat de pronosticuri. Suntem cobai. Si iubim atat de tare, incat murim iubind cu mainile unite. Noua nu ni se ridica statui. Pentru ca nimeni nu ar construe piedestaluri atat de semete. Pentru ca ne sinucidem premeditand crampeiele daruirii exclusive. Pentru ca cimentul dintr-o statuie impasibila, nu se va clinti niciodata de induiosarea unui sarut. Pentru ca dragostea prizoniera face zgomot intr-o candela eliberata pe o apa virgina. Pentru ca sunt un cobai si ieri, ti-as fi spus, sa nu te indragostesti. Azi, e prea tarziu. Pentru ca nicio metropola nu ar putea gazdui statuile a mii de cobai ca mine. Electrocutati in priza pasiunii. Proprii martiri inclestati nopti la rand in bratele interzisului.
Loading ...
