Primaveri nemaritate
Primavara tuturor verilor din tine s-a intors acasa. Imbietoare si frageda ca un fir nepieptanat de iarba. Rostogol pe intaia raza de soare, ma prefac in lacramioare, ghiocei si branduse si toporasi. Si ies din sera visarii, ca sa imbuc zambile cu lacrimi in ochi. Si lalele care se uita indragostite la bolta eliberata de norii izgoniti intr-o lunga vacanta. Ti-am adus roua in cupa unei frunze late. Te las sa ma iubesti in bataia vantului neincalzit, in stansura aripilor de gargarita, in reuniunea vijelioasa a fluturilor neostoiti. Caci parca ti-as reda primavara celei mai gratioase veri, unita cu marea. Primavara celei mai frumoase toamne, casatorita cu nostalgia. Primavara ultimei ierni, altoita de fulgi gustosi. O primavara in care bobocii de magnolie sa-ti napadeasca scorburile diminetilor gaunoase. O primavara de neinlocuit, in care ti-ai dat seama ca iubesti mai mult decat in viata trecuta. Ti-am brodat partea rasfranta a unei primaveri snur. Cauta-te in buzunar. Ti-e captusala, imposibilitatea de a restitui norocul. Ce s-a tesut ca panza unui paianjen pripasit, imprimaverat doar de uneltirea caminului. Tu esti tencuit de glasul primei pasari calatoare. Si, toti trifoii ce se harjonesc in boarea murmurata de muguri iti vor aduce iubire. Si jindul albinelor care-si iubesc florile. Si fidelitatea randunicilor, care nu-si tradeaza cuibul. Primavara tuturor verilor din tine s-a intors acasa. Nazuind la insufletire ca musafirul ce tanjeste dupa un pahar cu apa rece.
Loading ...
