Curcubeul ratacitilor
Dintr-un cer cu cearcane, picam multi. Nu ne numim nici ingeri, nici demoni. Ne mai stie doar pamantul setuit. Si sortile ravasite care ne sorb vlaga dintr-un blid ciuruit de amintiri nedigerate. Incasam dragastos papara iubirilor remunerate. La indemnul irezistibil al rabdarilor macinate, ne incalzim de suflete trufase. Gogosi cu miere, cu inimi desertuite. Sporovaim ca niste mori hodorogite care se lupta cu dusmani ireali. Plangem, zdrobiti de carbuni maruntiti. Incinsi pe piepturile argasite de framantari istovitoare. Cand, infranti de moliciunea mintilor pierdute in nori, renuntam la puzderia de minuni ce se inmultesc cu noi insine. Lascivi si dezonorati de germinarea sperantelor, cantam in struna timpului, ca matcile raurilor balonate. Singuri pe strazi, intre mirese si bodegi, intre buticuri si monumente, tramvaie si palate. Incantam launtric ploile atarnate de fulgerele nebotezate. Ca poate intr-o zi, dupa amutirea padurilor guralive, dupa crestele neprihanite ale muntilor, suvoaiele vor face plaja, dezbracate soarelui neadapat bine. Ca poate intr-o zi, ciocurile pasarilor vor impusca zidul de cristal al umbririi. Iar arcul multicolor va sageta bucuria adreselor catre toti orfanii picati din cerul cu cearcane. Si noi toti, ratacitii fara chei, iubiri, case si telegute vom surade, stiind ca ni s-a fardat scara. Pe care am pogorat ingeri si-am devenit demoni. Pe care ne-am catara ingeri ca sa ramanem sfinti.
Loading ...
