Cratita cu suflete gatite
Punem sufletele pe mese rotunde. Le servim din farfurii adanci. Sperand ca nu o sa mai fie sorbite sau furate de cei cu chef de joaca. Dar le pierdem, le cautam. Cand sunt inapoiate, le regasim schimbate si noi. Educate de hotii pe care inca ii mai iubim. Increderea nu se castiga de la distanta. Dar acceptam si-un rasad de-al ei. Am vrea sa preferam sinceritatea care pisca, decat minciuna ce nu se vindeca. Dar nu ne iese intotdeauna. Nu tinem arme in mana. De ce am tine in suflet? Armele se descarca accidental. SI, uneori nu ajunge ca gresesile recunoscute, sa fie iertate pe jumatate. Nimeni n-ar trebui sa recunoasca mai mult decat isi poate asuma. Dar ce facem cand ne recunosc altii, care nu-si asuma refuzul nostru de a iscali cu bune si rele? N-ar trebui sa pretindem ca suntem, daca nu putem fi. Omitem ca ne numim trecatori prin timp. Ca ne intregim unii pe altii, nadajduind ca drumurile noastre raman comune. SI lungi. N-ar trebui sa ne mintim. Lumea e o oglinda in care se vede cat de mult falsam. Sa trantim adevarul, in loc sa ne loveasca el. Simturile noastre nu pot fi granite decat pentru temerilor celor din jur. Lupta in care ne demonstram ca mergem pana in panzele albe pentru ce nu putem atinge. Doar ca acel cineva sa fie impacat cu gandul ca n-am renuntat usor. Cerem involuntar irealului. Crezand apoi, ca poate asa, ne infrumusetam realul, in loc sa fugim de el. Ne retragem din curtea aligatorilor, pentru a reveni la zilele in care am plecat de acasa. Pentru a cuceri lumea. Nestiind ca lumea e prea mare si n-avem ce face cu toata.
Loading ...
iancu carmen a spus:
Fara cuvinte! Superb!
Cu stima, carmn iancu
Sandu a spus:
trist si dragut
Claudia a spus:
Minunat articol! Preferatul meu… Felicitari!