Promisiuni si pavaje
Paturile de nisip se darama fara arcurile argiloase ale stradaniei in fata vantului. Nici blocurile nu infrunta aglomerarea si agonia cutremurelor rau intentionate. Nici calea fericirii, in rozul ei nepiperat nu e pavata cu lespezile garantate ale promisiunilor. Poate doar cu niste bolovani obezi, dale absente, pietre ascutite ce fac plecaciuni spasite bordurilor. Mult prea inalte in comparatie cu edificiul ce-l strajuiesc. De aceea, avem loc doar pe-o buza de iubire, pe o muchie de slobozenie. Pe marginea de mahala, cu ecou grosolan de surd. Visez la un caldaram. Fie el si sarac si prost lucrat. Dar pe care sa se fi asfaltat macar un metru. De fagaduinte si de sperante indreptatite. Pe care benevola sa purced, fara a cugeta la cuantumul stabilit de iluzionisti. Visez la un drum bucalat. In care galosii injositi de distanta sa nu mai ramana lipiti de smoala promisiunilor. Terfelite de necinste. Promisiunile care m-au zgaltait din jiltul toamnei ce-si tocmise bogatia au murit. Fix pe drum. Pe ruta prea cimentata cu minciuna. Pe fasia instabila, fraierita de muncitori ce n-au ajuns someri, fiindca au fost egoisti si hoti. Promisiunile logodite cu rabdarea mea si-au dat duhul in misiunea spre contopirea cu adevarul. Ratacite pe-o ulita cu monumente, troite ale indifelitatilor, compromisuri dezonorate, pariuri zadarnicite de concesii fatarnice. Si-am zis ca n-am sa diper. Ca imbrac eu salopeta si torn mortar peste ruine. Ca sa confiez dezamagirile si sa astup gropile cu angajamentele speriate de respectare. Si-am zis multe. Ca promisiunile, legamintele, juramintele si fermitatile sunt nada pentru naivi beti de dor, de patima, de-o infinita suplinire. Am zis ca sunt un flanc insuficient aparat, hartuit din pix pe-un cupon expirat. Ca sunt prapastia de dupa un caramb pupat de soare, crampeiele arogante ale apusului trandav. Oi mai fi zis ca sunt niste animale de companie neprihanite, care iti cauta mana si-atunci cand puturos, uiti sa le hranesti. Mi-am promis ca nu mai promit promisiunilor sa le cred. Si le-am pretuit intr-o judecata favorabila optimismului. Le-am socotit demne, le-am inchipuit sigure si neinfumurate. Am strans in brate niste promisiuni, nestiind ca n-am nimerit pe-o sosea, ci intr-un cimitir. La portile caruia toti naivii isi plang disperarea prapadirilor. In apropierea caruia sperantele s-au sinucis de streangul sanselor irosite. In interiorul caruia, lumanarile viselor s-au stins asasinate de biruinta uitarii pe care vinovatii n-o recunosc.
Loading ...
cavaler a spus:
Trist text.Imi aminteste de o poveste fantastica,dintr-o toamna neobisnuit de frumoasa cu un print si o printesa.Numai ca in acea poveste printul este cel parasit…Promisiunile pot fi castele ca refugii in care printi si printese isi traiesc fericiri trimestriale.Pacat ca nu toate povestirile au un final fericit.Si pacat ca sunt daramate castele,fara de care printii nu mai conteaza.Pacat…
IulianN a spus:
Si tocmai cand credeam ca au ramas tot mai putini cultivatori de litere impatimiti… subtil text. Mai degraba decat trist…
cavaler a spus:
Aveti dreptate.Este mai degraba subtil.Probabil ca posesoarea blogului,careia ii cunosc respectul pentru cititori ,ne va lamuri printr-un scurt comentariu.
andreea a spus:
Textele mele reliefeaza trairi personale. Care par subtile, triste, fericite, dubioase, codate sau nu. Cum fiecare se regaseste mereu altfel in ceea ce compun eu, interpretarile pot fi diferite. Asadar nu voi cataloga eu acest post. Pentru mine are o valoare egala cu toate cele ce mi-au iesit din maini. N-am sa va pot lamuri niciodata cu ceva ce doar voi sunteti capabili a intelege si simti.