Servitori fara momente
Slujim devotat. Aparam orbeste interesele altuia. Ori cauze faramitate in asteptari. Executand vointa pentru suita unui boier, adesea cu bataturi in caracter. Si ne privim intre noi ca niste randasi nefertili, nesalutati de tinerete. Multi stau capra la capatul liber, inchipuindu-si indulgenta stapanilor. Si-asa se scurge zarul unor vieti. Ca o greseala de tipar, ca o pagina intinata, ca o cerneala risipita pe avantaje nicicand acordate. Caci, daca ai calcula, oamenii au programe, nu momente. Parem insuficienti, inarmati hilar cu un birou. Niste argati umiliti care nu mai stiu sa priveasca cerul rapus. Fiindca sunt remunerati sa zambeasca la pantofii capeteniei isterice. In timp ce purtam convingerile credincioase inselam atitudini si sentimente. Loiali obligatiilor atarnam de-un fir reproducerea iubirii. Caci n-a fost niciodata o casa de bani. Cel mult, o hartie de valoare, deloc asigurata, fara termen de valabilitate. O stea impresurata de bezna, care licare cat o bricheta fara gaz. Adica o secunda. Momente sunt acelea in care turtesti un tort oricum prea plat. Un mariaj pentru care n-ai degete sa numeri aniversarile. O raita cu pantalonii rupti in fund. Poate o gogoasa impartita in trei. Un meci pierdut cu demnitate. O promisiune tardiva, dar sincera. Momentele sunt toate acele clipite pentru care n-ai timp. Vine o vreme, o dimineata in care iti pare rau. Gandind ca n-ai ajuns stapan inainte de epuizarea fortelor. Mai rau o sa iti para cand, la capataiul celui ce i-ai slugarit o viata, vei afla doua lucruri. Ca seful tau a cumparat plecaciunea, nu umanitatea. Si ca traiul in opinci poate fi atat de minunat cand nu plange ranit in condurii protocolari.




dana a spus:
Iubesc ceea ce iese din condeiul tau, iubesc momentele petrecute in gramada ta, iubesc fiecare bob din gramada…
Alina a spus:
Superb.Sunt atat de mandra de tine!