Trei pahare de curaj

courage3Primejdiile, neajunsurile si convingerile se trateaza cu neinfricare. Chiar si in lumea asta, o alcoolica anonima, care nu-si mai poate bea curajul. Fiindca si-a turnat deja in sprit, ca un betiv dator, toate succesele, toate imbinarile, toate posibilitatile de reusita. De asta, unii dintre noi se poarta ca niste butoaie fara fund, iar altii ca niste bureti prapaditi. N-ar fi rau totusi, sa inchinam un toast, in timpul petrecerii anilor si sa inauguram carciuma sufletului, cu macar trei pahare. Pentru ca, in alta viata, si cersetor de-ai fost, nimeni nu s-a indurat c-o cupa de curaj. Desi toti ti-au cerut dovada rezistentei, dupa sticla in care s-a sufocat durerea dusa pana la capat. Oricat de nedrept ar fi, un pahar ti se cuvine. Macar pentru momentele in care ramai un biet strangator de impozite din birturi. Iti trebuie pentru mesenii de la nunta ta, care stiu demult ca soarta trage bilete numerotate,dand dreptul posesorilor la premii ori ghinioane. Iti trebuie un pahar de curaj. Care la ananghie sa se prefaca intr-o carafa, de care sa te tii, cu rugaciunea-n gand. Si, poate, intr-o zi, cand ultimul strop va sta sa-ti piste crapatura buzelor, sa spui povesti pentru o revista de fricosi. Stii ca destinul te serveste constiincios in propria-I bodega. In functie de vreme, ti-aduce si plocoane si rusine si dezonoare si terfelire. Si-ti cere sa fii ireprosabil, sa-ti platesti toata consumatia si sa-ti garantezi meritul cu fidelitatea fata de o masa la care cine stie cate suflete or fi fost profanate. De aceea, al doilea pahar de curaj,toarna-l pe gat copilului. Sa fie darz la cancanurile care ascund sub volane tulburate, directii gresite din dantela. Sa fie parte femeiasca incretita sau plisata, care imbraca in orice situatie, raul cu o husa roz. Sa fie parte barbateasca, precum o garnitura care pune in miscare stofa fina dintr-un om. Da-i lui un paharel de curaj. Sa te infrunte, sa se ascuta, mizand pe faptul ca elevul ajunge mai bun decat profesorul. Sa se repare si-atunci cand din el mai ramane o fasie trista de lamaie, la care universul needucat se stramba. Si al treilea pahar…La al treilea, daca nu iti ia mintile,Dumnezeu iti da marele test. Te intreaba de esti avar sau de-ai ajuns pipernicit dintr-un exces de generozitate. In orice raspuns te-ai desena, oricat de ciupit ai priza indiferenta fata de situatia in care ramai sau devii mic, iti va cere sa gasesti utilitatea ultimului pahar. De aceea, nu urla ca un strangator meschin, ghemuit in apararea  paharului. Ci saruta-l pe piciorul shilod si straveziu si goleste-l ca pe-un praf de stele in sanul lumii care are nevoie de curaj sa invete. Ca nici un lucru nu e prea greu de facut, ca nici o fapta nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Nici dincolo de moarte, unde curajul se masoara in totalitatea primejdiilor, neajunsurilor si convingerilor cu care ai plecat.

Acest articol a fost postat in data de miercuri, 6 octombrie 2010 la ora 01:02 in categoria Graunte macinate.

5 Comentarii

  1. abc a spus:

    aveam de gand sa-ti spun ceva, dar cred ca am gresit paharul, apoi sticla. inca incerc sa inchid gura.

    6 octombrie 2010
  2. Sandu a spus:

    E greu sa bei curaj; poate pentru ca atunci cand il torni in cupa se lichefiaza enervat; pentru ca stie ce inseamna sa il bei pe tot dupa ani in care nici nu ai stiut ce gust are; pentru ca-i place sa se scurga lenes pe tample, sa te gadile in drumul causului palmelor tale stiind ca-l vei gusta doar la nevoie, fara a risca sa te ameteasca inutil, grabindu-ti pieirea.

    7 octombrie 2010
  3. Piticu` a spus:

    Scuze… dar nu am putut citi mai mult de 3 randuri.. apoi am inchis ochii si am ascultat melodia de pe site pana la capat.. Stii sa le alegi, nu gluma.. :(
    Dar promit!.. Promit ca maine voi citi post`ul acesta.. cuvant cu cuvant, virgula cu virgula.. :)

    7 octombrie 2010
  4. Piticu` a spus:

    Un pahar de curaj pentru viata nefasta, dar totusi, intr-un fel aromata.. Inca unul pentru vremea ce va sa vie.. Dupa toate amintirile care despart suflete.
    Si inca unul pentru… Nu. Ultimul e pentru tine. Sa il bei incet, cu grija, si sa simti fiecare picatura. Iar cand l-ai terminat, sa te lingi pe buze, sa inchizi ochii un minut, si sa speri. La nimic din ce te-a nemultumit, si la tot ce iti doresti din suflet.

    8 octombrie 2010
  5. chix a spus:

    http://mihaelacojocariu.blogspot.com/

    Sora ta

    18 octombrie 2010

Scrieti un comentariu