Grămada de bobi

Peste umar de umbre

Umerii n-au fost crosetati unul langa altul, impreuna. De aceea, intotdeauna plangem doar pe cate unul. Si totusi, cand se ridica nestiutori, o fac simultan si uniti, intai ca niste culmi de dealuri, apoi ca niste creste de munti. Poate, din aceasta cauza, detestam sa aruncam o masea de atentie, un ciot din privire peste propriul jug. Uitam ca asa devenim nuanta inchisa din duhul unei lumini, uitam ca devenim niste ocne umbroase sau niste umbrele deschise sub ploi care s-au terminat demult. Peste umarul nostru e lumea care, ce-I drept, s-a grabit sa creasca, crezand ca va fi fericita daca ea e toata a ei. Peste umarul nostru, unul stang sau drept, se afla exuberanta care are nevoie si ea de-o mangaiere, de-o majoritate blajina. Se afla libertatea pe care o dam cuiva sa plece, se afla sacrificiile si cantecele de mahala. Peste umarul nostru sunt alti orbi cu alti umeri peste care nu privesc decat cu strigatura. Peste umar de propria fiinta stau mainile intinse, mănite de cel care se spala privind doar in fata. Peste umar sunt tipete care cedeaza randul jucatorului urmator, spargandu-se ca burta unei balene de burta unui val manios. Peste umar sunt bogatii microscopici care vor intrebuintare. Peste umar sunt pungasii care merg pe carbuni incinsi pentru a fi stransi din nou la sanul care nu mai cere socoteala spinoasa. Peste umar de propria-ti rasuflare stau hraparetii timizi, jucarii pentru prosti si bumeranguri pe care doar stii sa le arunci. Peste umarul nostru sunt toate faptele comune, avioanele pe care le aratam cu degetul si geamurile pe care le-am spart neinfricati. Peste umarul nostru sunt grijile altora care atarna greu, sunt ideile de putere in inima dupa care omitem voit sa intoarcem capul. Peste umarul nostru sunt oamenii puternici care devin fantome fara sa stim de ei, sunt fluturii pe care nu mai stim sa-I coloram, sunt vecinii care glumesc la curatenia de primavara. Sunt picioarele acelea care se schilodesc pasind intruna dupa o voce potolita. Dupa umarul nostru sunt cofetariile cu amandine si leaganele pe care nu le impingem ahtiati dupa drumul spre stele. Dupa umarul nostru sunt copiii care se intreaba cum i-am adus pe lume, de ce suntem asa frumosi, dar rari. Sunt retelele de inalta pretuire deasupra carora sa coc doar pasari calatoare de a caror intoarcere nu ne mai aducem aminte. Peste umar de noi sunt imboldurile si inflacararile care ne ascund evenimente menite sa se intample. Peste umar de noi sunt barbatii pe care ii adoram ca pe niste Dumnezei mai mici, schiopii si ranitii  cu care nu mai traversam de mana. Peste umar de noi sunt trenurile albastre cu oameni necajiti si nevoia de a ne intoarce de unde plecam. Peste umar ne noi sunt cei care ne pazesc si n-au gura mare. Te indemn, oriunde ai fi, sa privesti peste umarul tau. Chiar daca nu e sarutat sau rasfatat, nu-l trata drept un paravan pentru ce nu ti-e usor sa vezi. Pentru ca dincolo de umarul tau sunt copiile tale cu umeri, din cauza carora, seara de seara te rogi pentru priviri intoarse.