Sinceritati – text de campanie pentru Anca Baciu
Fluturii bat din aripi ca, uneori, sa traiasca fericiti doar o zi. Noi ne zbatem sa iubim o viata. Clipele dureaza o secunda, surprizele cat o flama. Noi rezistam pana la capatul puterilor. Prietenii si musafirii vor sosi in casa noastra, dar mereu se vor intoarce la casele lor. Noi vom ramane pana la sfarsit sa impartim ce-am adunat. Locurile pe care le-am binecuvantat prin noi se vor mai schimba, pot sa dispara. Noi, de mana, le vom colinda pe vreme buna, pe vreme rea. Bateriile de la ceas se consuma, anii ne fac mai intelepti. Oricum ar fi, noi, pe toti, ii vom astepta la usa pe care tu o deschizi in fiecare seara. Voi mai rade, poate vom avea toane. O sa ne suflam nasul facand zgomot sau poate o sa spargem un pahar cand unul doarme. Poate o sa uitam de vreo aniversare sau poate o sa atipim atunci cand vrei sa ne jucam. Poate o sa ridicam vocea sau poate o sa ne fie dor peste masura. Poate o sa ne arda gelozia sau poate, pur si simplu, vreau sa ne uitam la un film cand ne va dobori oboseala. Chiar si asa, eu, prin ceea ce sunt, prin ceea ce ma faci sa fiu, te iubesc si-ti ofer nu mana, nu papucul, nu o hartie, nu un inel. Ci sufletul meu, ca sa fie al tau. Pentru ca, de la inceputul vietii, sufletul meu asta a vrut sa devina cand va descoperi cat e de mare. Cat depre sinceritatile mele, recunosc! Nu te-am intrebat niciodata daca le crezi, daca datorita lor le mai datoram sau nu un an, o imbratisare sau o cearta. Poate pentru ca, uneori sinceritatile par explozii de moment, poate pentru ca, uneori, cele mai mari dovezi suntem noi insine, ai sa vrei sa faci nimic cu ele si din nimic sa te opresti. Fluturii bat din aripi ca, uneori, sa traiasca doar o zi. De aceea, ele, sufletele au primit darul sinceritatii. Ca sa-l poata folosi macar o zi pentru a-si salva pentru totdeauna aripile propriei vieti.




