16 noiembrie 2011 - 0 comentarii
Fragmente din noi imbatranesc. Marginile noastre nu sunt fara sfarsit. Capitole din noi se incheie, iar unele sunt irepetabile. Sunt poate bucati din noi care, la o vreme, nu mai pot fi panzele groase care intaresc forturile ce ne apara. De furia celor care fac eforturi sa tina sabii in mana, habar n-avand de ce. De aceea si pentru multe altele, eu vreau sa fac cunostinta cu ramasitele tale, care, in prinsoare, in lanturi sau in ghene se aduna in vlastare si-o iau de la capat, nemaiavand de implinit o datorie. Vreau sa stau in genunchi si sa strang in palme vestigii, asa cum atenti, oamenii strang firimituri de pe podele si nu scapa nici una inapoi, pe jos.
28 octombrie 2011 - 5 comentarii
Sa nu judeci niciodata oamenii care fug. De cele mai multe ori, nu se intrec cu propria viteza, ci alearga spre ceea ce le lipseste mai tare. Nu incerca sa negi ce simti dincolo de peretele de oase. Oriunde mergi, oricat dormi, orice dezlegi, sentimentele raman cu tine. Sa nu uiti ca nici un plan nu poate fi mai frumos decat o intamplare. Asa cum nici oamenii care apar din acelasi loc nu pot fi mai luminosi daca nu apar de nicaieri pentru a face nimic in viata ta, in afara de a te intregi. Si totusi, daca oamenii ar afla dinainte cum doare cand cineva se rupe din ei, ar purta intotdeauna in buzunar un ac si-o ata.
23 octombrie 2011 - 0 comentarii
Cuiburile inimii sunt gropi mici facute sub piele unde periodic se seamana sufletul calator. Sunt musuroaie de sentimente de acelasi fel si, uneori, un culcus unde oamenii depun sperante, sperand ca ele sa faca mai curand pui. Cuiburile inimii sunt fagurii ocupati cu bogatia dulce si o ingramadire de tulburari care zideste laptele din frica in otelul rezistent oricarei batalii. Cuiburile inimii sunt posturile de observatie prin care privim neindestulati spre focarele de dragoste pe care, orice am face le zarim ca pe manunchiuri de lacramioare. Sunt adaposturile iubirilor grele pe care nu le putem gasi rele, sunt mama pentru ceea ce adoarme in ele si n-au stabilit nimic cu traiul.
5 octombrie 2011 - 4 comentarii
Marturisesc lucruri stiute, banuite sau intamplate. Marturisesc lucruri dovedite, certificate, adeverite, sustinute. Marturisesc ca oamenii draguti nu sunt aceia care iti spun cat te iubesc ci aceia care uita, pentru ca-s ocupati cu faptele. Mărturisesc că întotdeauna copiii altora sunt mai frumoşi când aleargă pe sub ferestre de unde zboara miros de peltea. Mărturisesc că diferenţele de ani, dintre ocupaţii, dintre culori au chipul unor pahare nespalate, prin care nu vedem cat de fericiti sunt batranii ce se tin de mana pentru a-si abandona bastoanele. Marturisesc ca e minunat să zâmbeşti glorios când nu faci nimic măreţ unui străin care nu te va găsi niciodată în cartea de telefoane.
21 august 2011 - 4 comentarii
Sa stii ca vine. Am framantat o lipie din cuvinte fragede, ca sa-ti intampin toamna. Nu mi-a venit o idee mai buna decat sa te chem, ca in fiecare Septembrie, acasa. Am facut curatenie ca sa te-asterni doar tu, cu toanele tale si cu frunzele fara aripi. Am strans apa de ploaie in caldaruse si mi-am facut o lista lunga cu tot ce iti lipseste. Si, mai intai, vreau sa-ti dau iubire. Sa vii cu sacul, cu sacosa sau cu plicul. Vreau sa-ti dau iubire si te astept frumoasa, chiar si cu datorii. Vreau sa-ti dau iubire si te astept nebarbierit, nu conteaza, nu asta te defineste.
17 august 2011 - 4 comentarii
Ne facem planuri si programari intinse pe 50 de vieti care nu vor
veni niciodata. Indesam prosteste nimicuri absurde si scumpe in
corabii vaste, uitand ca si ele vor sta pe loc in fata oricarui rau. Ne cumparam unii pe altii sa ne accesorizam serile reci si ne parasim ca niste gablonturi amenintate de moda noua. Pionieri ai unui univers plapand si erodat, ne dam bolnavi, raniti, pe moarte, inventand lacrimi pe care nimeni nu le plange in emotie. In realitate, ne imbolnavim pentru ca nu stim sa mai fim si nu vrem sa ne tratam.
26 iulie 2011 - 3 comentarii
Eu nu vreau sa traiesc mai mult decat ai planuit vreodata sa ai nevoie de mine. Pentru ca nu vreau sa aud cum ma striga plictiseala din ochi inchisi precum usa unui dulap rablagit. Eu nu vreau sa insemn mai mult decat o bucata de voal din rochia unei mirese si nu vreau sa traiesc mai mult decat aroma unui ceai de tei. Pentru ca tot ce dureaza putin, ramane pentru totdeauna. Eu vreau sa fiu coltul unei guri care-si impune tacere si semnul unei zgarieturi care devine importanta dupa ce nu mai doare.
20 iulie 2011 - 1 comentariu
Sa te pastrezi. Asa cum imi pazesc eu cu grija sufletul cand mi-e teama de oameni caini si de stricaciuni cu chipuri angelice. Sa te pastrezi asa cum am eu grija sa protejez de cutiile de carton in care au sezut cadouri mici de la prieteni mari. Sa te pastrezi asa cum pun eu bine botoseii ramasi in urma talpilor care au crescut fara sa-I intrebe. Sa te pastrezi asa cum fac eu sa dureze somnul dulce al diminetii, iritat de ceasurile punctuale. Sa te pastrezi asa cum feresc eu de avarie mangaierile fara care as respira normal, doar ca sa exist. Sa te pastrezi asa cum tin eu neschimbate memoriile ce ma duc in locuri stiute doar de el, cu nerabdari stiute doar de mine. Sa te pastrezi asa cum port eu cel mai frumos cantec in gand si-l fredonez cand oamenii stiu ca merg sa cumpar paine.
14 iulie 2011 - 3 comentarii
Muta-te cu mine in Rai. Nu-ti face bagaj voluminos, mi-am cusut in pantece tot ce ai nevoie pentru a nu fi cu tine, atunci cand esti cu mine. Muta-te cu mine mai departe de case din beton si nu iti face griji ca o sa mori de foame. Am pus masa in suflet si am intins un sul de impacari pentru orice mantie a vremurilor. Muta-te cu mine intr-o gradina si nu te gandi ca n-o sa avem balcon printre zarzavaturi. Mi-am rupt sinele in doua si ti-am mesterit cel mai falnic foisor. Muta-te cu mine in casa oricui si nu te gandi ca va trebui sa impartim amandoi o singura cheie. Am sa pandesc cu rabdare treptele scarilor, pana cand toti vecinii o sa-mi dea binete, desi nu ma cunosc. Muta-te cu mine intr-un cort. Si nu te consuma fiindca cerul n-o sa ne pasuiasca mereu, alungand furtuna. Mi-am imprimat pe spate deznodamantul multor povesti care tin de cald, cand lumea e un cub de gheata.
5 iulie 2011 - 3 comentarii
Sub pasii depasiti de alti pasi si deasupra urmelor tatuate pe coloana pamantului toti suntem ai nimanui. Intre luminile care ne ghideaza spre casa si fruntea pontoanelor parasite, toti am putea fi ai cuiva. La cotitura dintre vertebrele sufletului si mantaua soldateasca a mintii sunt cei care prefera distantele, secretand gheata pe sub invelis de tabla. Sunt oameni cu conformatia unui balon de sapun care nu pot fi fericiti decat in propriul convoi. Pentru ca avem o singura viata, o telegrafie fara fir, si-un singur turn de pe care facem vant poruncilor, ne sacrificam umbrelor.
Fragmente din noi imbatranesc. Marginile noastre nu sunt fara sfarsit. Capitole din noi se incheie, iar unele sunt irepetabile. Sunt poate bucati din noi care, la o vreme, nu mai pot fi panzele groase care intaresc forturile ce ne apara. De furia celor care fac eforturi sa tina sabii in mana, habar n-avand de ce. De aceea si pentru multe altele, eu vreau sa fac cunostinta cu ramasitele tale, care, in prinsoare, in lanturi sau in ghene se aduna in vlastare si-o iau de la capat, nemaiavand de implinit o datorie. Vreau sa stau in genunchi si sa strang in palme vestigii, asa cum atenti, oamenii strang firimituri de pe podele si nu scapa nici una inapoi, pe jos. 
Loading ...
